duminică, 15 iunie 2008

Cântecul cãlãtorului obosit

Din nastere, de oameni si de soarta
fost-am haituit.
Si nime sa m-ajute n-a vrut nerasplatit
Fiecare a cerut câte ceva in schimb,
Ba unii chiar pe talpi au vrut ca eu sa-i ling
Sau sa le spun cã-s chipesi si frumosi
Nimeni in lume nu sunt atata de falosi
Jigniri, injuraturi si scuipaturi...
Am stat si am indurat...
Dar sufletul, eu nu mi l-am schimbat.
In gânduri au incercat sa ma patrunda
Cu totii impreuna sau fiecare separat
Au vrut sa imi spargã
a inimii de fier cununã
Invins, ingenunchiat,
Cu capul tot mai jos plecat,
M-am ridicat
Si-am continuat
sã lupt neincetat...
Dar... s-a sfârsit...
Acum am obosit
Cu soarta sa bat
Ma-am saturat.
Caci ce folos?
Ca sa ma bat pentru un os?
Si acela ros...?
Acum. nu vreau decat sa astept
Ca timpu-mi sa se termine incet
Ca ochii incet sa mi se stinga
Cand Moartea va veni sa ma atingã

Bucuresti, 1997

0 comentarii:

  © Blogger templates ProBlogger Template by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP